Ce-ai face cu banii de taxe dacă ți le-ar plăti SOLO? Fă testul și hai să vorbim despre adevăratele priorități. Vreau un an fără taxe

Publicat in 14 mar. 2025 de Ana Paun
6 min | 227

Obiceiuri sănătoase în contabilitatea unui PFI

Publicat in 14 mar. 2025 de Ana Paun | 6 min | 227

Sumar

Să-ți deschizi un PFI ca psihoterapeut poate veni la pachet și cu nevoia unor obiceiuri contabile, care să te ajute să intri într-o rutină. În absența lor e posibil să ai parte de stres, presiune sau chiar frustrare atunci când nu înțelegi exact ce ai de făcut.

În acest articol ne uităm împreună la cateva obiceiuri contabile care te-ar putea ține într-o zonă de echilibru și să îți elibereze timp pentru ce conteaza pentru tine.  

Setează-ți un calendar contabil

De-a lungul unui an, din punct de vedere contabil sunt câteva momente cheie, precum cel al depunerii declarației unice urmată de plata taxelor. Fereastra de maximum cinci zile în care poți transmite în sistemul e-Factura o factură pe care ai emis-o este la fel de importantă, cum e completarea Registrului-Jurnal de Încasări și Plăți și a Registrului-Inventar. 

În funcție de cum arată programul și stilul tău de viață, poți fie să te bazezi pe memoria ta, fie să-ți notezi chiar în calendar aceste evenimente, indiferent că au o recurență săptămânală, lunară sau că e vorba despre un eveniment punctual. Așa, te asiguri că nu pierzi din vedere nimic. 

Emite facturile corect

Să emiți facturi pentru fiecare serviciu prestat este esențial, indiferent de suma încasată. Verifică acuratețea informației completate, deși, cu timpul, cu siguranță îți va intra în reflex acest pas (informații important de inclus: datele de identificare ale clientului, descrierea serviciului și TVA-ul aplicabil, dacă este cazul). 

Odată emisă factura, un alt aspect de reținut este legat de transmiterea ei către ANAF în SPV prin platforma e-Factura, în termen de maximum cinci zile de la emitere. 

De la 1 ianuarie 2025, transmiterea în sistemul e-Factura trebuie să se facă și pentru facturile emise către persoanele fizice, un pas devenit obligatoriu ca parte din inițiativa de digitalizare a mediului de afaceri. 

Ține o evidență clară și detaliată a veniturilor și cheltuielilor

Odată setat calendarul, poți trece la zona de acțiune. Ce te-ar ajuta foarte mult la eficientizarea timpului și a energiei tale ar fi o evidență săptămânală a veniturilor și a cheltuielilor. Procesul nu trebuie să fie unul complex, găsește metode care îți sunt ție naturale și la îndemână. Dar ce e important e să te asiguri de înregistrarea corectă a fiecărei sesiuni, a plăților primite și a cheltuielilor asociate activității (chirie, utilități, consumabile, formare profesională etc.). 

Păstrează toate bonurile și facturile care vor servi mai departe în scop de cheltuieli deductibile, inventariază orice bun cumpărat în scop de muncă și adaugă-l în Registrul-Inventar. 

Un alt obicei care te-ar ajuta legat de cheltuielile deductibile ar fi să verifici lunar ce alte cheltuieli îți scapă și care ar putea fi deduse pe PFI în meseria de psihoterapeut sau psiholog. 

Câteva criterii pe care le poți ține minte prin care cheltuielile se califică drept deductibile ar fi: 

- Să fie vorba de o cheltuială efectuată în scopul desfășurării activității PFI-ului tău.

- Să ai datele PFI-ului trecute pe factura pe care vrei să o introduci la cheltuieli deductibile.

- Să ai alte documente justificative care ar putea să-ți fie cerute în cazul unui control ANAF (de exemplu, pentru bilete de avion, să poți demonstra că a fost vorba de un curs profesional).

Plătește și declară contribuțiile fiscale

Pe principiul să dăm Cezarului ce este al Cezarului, luna mai din fiecare an vine cu obligația plății contribuțiilor fiscale la stat pentru anul anterior. 

Pe scurt, acestea sunt: contribuția la sănătate, cea la pensie și impozitul pe venit, dar în acest articol explicăm pe rând fiecare din ele, plus scenariile diferite și cum se aplică pentru plafoanele diferite de încasări. 

Poți calcula în avans lunar care ar fi aproximativ totalul taxelor și să muți anticipativ această sumă într-un cont separat sau poți folosi un calculator online pentru o estimare mai bună. 

Verifică periodic balanța financiară

Verificarea periodică a balanței financiare a PFI-ului tău îți poate aduce liniște și predictibilitate financiară. De exemplu, te poți uita la raportul cheltuielilor în comparație cu veniturile. Un alt obicei sănătos din aceeași categorie ar fi separarea conturilor bancare între cel al veniturilor și unul destinat doar taxelor lunare. 

Apelează la o soluție digitală

Înregistrarea veniturilor și a cheltuielilor, emiterea și transmiterea facturilor sau depunerea declarației unice pot fi realizate cu un efort minim anual datorită tehnologiei și a soluțiilor digitale existente pe piață. Dacă vrei să economisești timp și să scapi de stres, poți încerca pe o perioada determinată adoptarea unei soluții digitale contabile și să vezi cum se simte. 

O soluție digitală cum e SOLO poate veni la pachet cu mai multă eficiență,, acces la sfaturi personalizate, dar și extra timp economisit din moment ce scapi de drumurile dintre ghișee.

Dacă vrei să-ți simplifici viața, SOLO e aici să te ajute cu tot ce ține de contabilitatea PFI-ului tău!

DISTRIBUIE ARTICOL

04 iul. 2023 | 5 min

PFI
Ghid de înființare pentru PFI

11 apr. 2022 | 3 min

Ce este o Persoană Fizică Independentă (PFI)

22 feb. 2024 | 4 min

Ce înseamnă să fii medic cu PFI
Alătură-te celor peste 11.000 de SOLOprenori care nu mai fac drumuri la contabil
11.000 de antreprenori fără griji